HomeoClinic - Şef de lucrări Dr. Cristina Farcaș
Prima Pagină     Homeopatie     Tratament     Homeopatia la Sportivi     Echilibrare Nutriţională     Articole     Cazuri Clinice     Contact
Articole

Homeopatia, ramură a medicinei complementare și alternative

Homeopatia, ramură a medicinei complementare și alternative (CAM), constituie o modalitate terapeutică medicală non-invazivă. Baza prescripției homeopatice este principiul similarității: "SIMILIA SIMILIBUS CURENTUR", respectiv ceea ce vindecă un bolnav, la omul sănătos produce boală similară. Legea similarității a fost pentru prima dată enunțată de catre Hipocrat (460 -370 î. Hr), părintele medicinei, pentru ca apoi, abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea să fie dezvoltată de către medicul german Samuel Hahnemann (1755-1843), considerat fondatorul homeopatiei.

Principiul similarității poate fi exemplificat de remediul homeopatic Allium cepa (preparat din ceapa). Acesta are ca utilitate terapeutică acele stări prodromale (de debut) caracteristice rinitelor virale sau alergice respectiv secreții nazale apoase, lăcrimare intensă, congestie conjunctivală. Aceleași manifestărise declanșează la tăierea cepei urmare acțiunii substanțelor volatile degajate. Deci, ceea ce vindecă un bolnav, la omul sănătos produce manifestări de boală similară.

Remediul homeopatic deține două caracteristici:

  1. diluția până la doze infinitezimale;
  2. dinamizarea (potențarea) prin triturare sau sucusare (agitare).

Efectul terapeutic este direct proporțional cu gradul de diluare și potențare al substanței, ceea ce induce anularea efectului toxic, deci absența reacțiilor adverse. În practica homeopatică se utilizează diluțiile:

  • decimale cu diluții seriate de 1/10: D1(1/10), D2 (1/100) ... D10(1/1010), etc;
  • centezimale, bazate pe diluții seriate de 1/100: CH1 (1/100), CH5(1/1010), CH15 (1/1030), CH 200 (1/10400), etc;
  • fifty-milesimală, bazate pe diluții seriate de 1/50 000: LM1 (1/50000), LM2 (1/25x 108) etc.

Mecanismele de acțiune ale remediilor homeopatice sunt deosebit de complexe și în continuă explorare. Rezultatele cercetărilor pe acest domeniu din ultimii ani sunt explicate prin intermediul elementelor de fizică cuantică. De mare actualitate (2009) sunt studiile experimentale ce au avut drept scop obiectivarea/evidențierea acțiunii diluțiilor homeopatice. Coordonatorul acestor studii a fost câștigătorul premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie 2008 virusologul francez prof. Luc Montagnier, membru al echipei ce a descoperit virusul HIV. A fost demonstrat faptul că diluțiile 10-5, 10-12 (D5, D12) ale bacteriilor și virusurilor dezvoltă semnale electromagnetice distincte. Efecte similare au fost identificate și în cazul diluțiilor 10-18 (CH 9 sau D18).

Studiul a evidențiat ca element critic generator al acestor semnale electromagnetice dinamizarea (potențarea) soluțiilor înalt diluate. În acest mod se aduce indirect un solid argument la ceea ce Hahnemann definea ca mod de acțiune a remediului homeopatic respectiv activarea energiei vitale. Hahnemann a postulat faptul că sănătatea și boala constituie stări diferite ale forței vitale. Devine astfel explicabilă necesitatea individualizarii tratamentului fiecărui pacient. Doctrina Forței vitale a reprezentat punctul cel mai controversat al medicinei homeopatice în contextul medicinei tradiționale axată pe corpul material.

NOSODELE

Tratamentul homeopatic este ideal în a optimiza funcționalitatea sistemului imun. Cu un tratament homeopatic adecvat se obține vindecare/recuperare în/după patologii infecțioase importante. O categorie importantă de remedii homeopatice utile acestui scop o constituie nosodele. Nosodele (nosos = boala/gr.) sunt preparate obținute din produși patologici:

  • organe sau țesuturi modificate patologic;
  • culturi de microorganisme;
  • secreții patologice.

Clasic sunt cunoscute patru nosode frecvent utilizate în homeopatia clinică: Luesinum, Medorhinum, Psorinum, Tuberculinum. Actualmente, în marile laboratoare de homeopatie din lume se prepară mii de nosode (bioterapice) destinate tratamentului patologiei infecțioase:

  • microbiene: Staphylococcinum, Streptococcinum, Proteus, Klebsiella, Dysntery co., Bacillus No.7, B.Feacalis Cocal co, etc;
  • virale (hepatitice, Bird Flu H5N1, Influenzinum, Coxsackie, etc)
  • fungice (Candida)
Nu au fost uitate remediile-nosode indicate tratamentului alergiilor (Pollen, Praf de casă și acarieni, etc), ca și nosodele preparate din țesut neoplazic (Carcinosinum). Infecțiile urinare beneficiază de o multitudine de remedii nosode: Colibacilinum, Pyocianic, Carcinosinum, Dysentery-Co, Medorhinum, Morgan Gaertner, Pneumococcinum, Psorinum, Pyrogenium, Sycotic-Co, Tuberculinum, Luesinum etc.
Nota: Informaţiile medicale prezentate de acest website sunt pur informative. Pentru orice afecţiune vă recomandăm să consultaţi un medic specialist.
2013 © Lect. univ. Dr. Cristina Farcaș. Website realizat de Extatica Design.